Il Salento

Motti e modi di dire salentini

Le lontane origini popolari del Salento portano dietro di se delle “ingiurie” a volte per distinguersi, a volte solo per irridere. Vi riporto questa vecchia filastrocca dove troverete come tra di loro, i popolani dei vari paesi si divertivano definire i loro vicini di casa.

Una filastrocca popolare dice:
Ad Alessano “li sciudéi”,
a Campie “li babbei”,
“li saracùni” a Casaranu,
“ciole” iddhi de Barbarànu.
Se senti dire: “su ‘cculi lesi”,
statte certu ca su’ ‘Ndranési,
a Caprarica “li cristariéddhi”,
a Marittima “li nanèddhi”
All’Acaja le “culippuntàte”,
Casamassella bella citate,
ad Acquarica trovi “spurtèddhe”,
a Presicce le “buttanéddhe”.
A Burgagne “li spustati”,
a Melendugnu su’ “‘pporci binchiàti”,
a Butrugnu “li cucummeràri”,
a Cutrufianu “li cutumàri”.
A Corsanu “li carcagni tisi”,
“li mangia cozze” a Vigna Castrisi,
a San Cesariu “li mangia pasùli”,
a Caddhinu “li fiji de muli”.
A Cascignanu suntu “lardusi”
a Trepuzzi tutti “fetusi”,
a Uggianu “li babarabbà”,
le “panze nchiate” trovi a Strudà.
A Cupertinu “li mangia ciucci”,
a Giurdignanu “li coji mucci”,
quiddhi de Vernule su’ “lenghi e ressi”,
a Sulitu: “li stuscia cessi”.
A Gaddhipuli “li pupiddhùzzi”,
a Minervinu “li cappieddhùzzi”,
“li cacòrsi” a Carpignanu,
“li tignùsi” a Montesanu.
E se poti Schinzanu scanza,
de “li cututi” de Salve sarvate